Când Ford a anunțat, în urmă cu câțiva ani, că vrea să readucă la viață celebrul model istoric Bronco, destul de mulți s-au strâmbat sceptic, gândindu-se că nimic nu poate egala performanțele modelului anilor 60 – 80. Realitatea arată însă că Ford a dat lovitura, reușind să creeze un puternic concurent pentru Jeep Wrangler.
Ford încearcă să pătrundă cu noul său model cu aptitudini off-road, Bronco, pe piața din Europa, unde cererea pentru astfel de modele nu mai este la fel de mare ca în deceniile trecute, dar pe care mărcile tradiționale, precum Land Rover sau Jeep, fac profituri importante.
Noul Ford Ranger are începând de acum și o versiune de performanță, numită tot Raptor, la fel ca generația anterioară, un nume introdus pentru prima dată la cel mai vândut automobil din lume, F-150.
Ford lansează o ediție specială a pickup-ului Ranger Raptor, caracterizat printr-un design special și un interior cu accente roșii. Noul model este vedeta unui film western, alături de celelalte ediții speciale.